Superioritatea rugăciunilor Fajr şi Asr

marți, 22 iunie 2010

Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Unii îngeri vin pe rând la tine noaptea şi unii dintre ei vin ziua. Ei se adună cu toţii la rugăciunea de dinainte de zorii zilei (Fajr) şi de după-amiază (Asr). Apoi, cei care au petrecut noaptea cu tine se ridică la cer. Acolo Allah îi întreabă, cu toate că El ştie cel mai bine: «În ce stare i-ai lăsat pe slujitorii Mei?». Îngerii răspund: «Când i-am lăsat, ei îndeplineau rugăciunile şi când am ajuns la ei, ei îndeplineau rugăciunile»”.


Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Bukhari şi Muslim.


Cele mai importante rugăciuni sunt cele din zori (Fajr) şi cele de după amiază (Asr). Aceasta se datorează probabil faptului că omul trebuie să lupte împotriva tendinţei de a dormi şi de a se odihni în acel moment. Rugăciunea Asr este rugăciunea de mijloc pe care Allah Atotputernicul şi Gloriosul a precizat-o în Coran.


„Împliniţi cu sârguinţă rugăciunile, cu deosebire rugăciunea de la mijloc (Asr)” (Coran 2: 238).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu