Beneficiile rămânerii în moschee de la rugăciunea Maghrib (de seară) până la rugăciunea ‘Işa’ (de noapte)

marți, 22 iunie 2010

‘Abdullah bin Amr (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat: „Odată, noi am îndeplinit rugăciunea Maghrib (de seară) împreună cu Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), apoi unii oameni au plecat, în timp ce alţii au stat în spate, în moschee. La scurt timp după aceea, Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit repede, gâfâind puternic şi cu genunchii descoperiţi. El a spus emoţionat: «Fiţi fericiţi. Acesta este Stăpânul vostru care a deschis o poartă a cerului. El a vorbit cu îngerii cu mândrie despre voi şi a spus: ´Uitaţi-vă la aceşti supuşi ai Mei. Ei tocmai au terminat de făcut o rugăciune obligatorie şi acum o aşteaptă pe următoarea´»”.


Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Ibn Majah şi Ahmad în „Musnad”.


A aştepta o rugăciune, după ce ai îndeplinit-o pe cea dinainte, reprezintă o faptă măreaţă a cărei răsplată este mai mare de zece ori sau chiar mai mult, dacă este realizată în mod voluntar.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu